Anxietatea de separare

N-am mai scris de ceva vreme pe blog, așa ca mi-am propus să revin cu o serie de articole, care vizează simptome ale unor tulburări pe care le pot manifesta copiii sau adolescenții. Poate vă întrebați de ce această serie. Fiți fără grijă, voi scrie probabil și alte articole, despre adulți și vârstnici. Încep însă, așa cum am spus, cu a prezenta câteva tulburări ce le putem observa la copii, deoarece remarc o nevoie de informare a părinților și chiar a cadrelor didactice cu privire la comportamente normale și cele care ies din sfera normalității din punct de vedere al dezvoltării psihice a copiilor. Lipsa de informații ne poate face deseori să trecem cu vederea anumite elemente importante și să etichetăm copiii ca fiind „răzgâiați”, „prost crescuți” etc. De fapt, cea mai utilă abordare este tocmai de a ne informa, de a cunoaște eventualele comportamente diferite de dezvoltarea normală, pentru ca odată identificate, să putem și interveni pentru a sprijini copilul respectiv și a-i asigura un cadru mai bun dezvoltării psiho-sociale.

Încep așadar prin a vorbi despre anxietatea de separare. Această formulă desemnează o serie de sentimente și comportamente asociate unei frici excesive cu privire la separarea de casă sau de persoanele importante.

Anxietatea se poate manifesta sub următoarele forme:

- copilul plânge excesiv atunci când anticipează sau trăiește despărțirea de casă sau de persoane importante; - ezită să iesă din casă, pentru a nu fi separat de părinți; un exemplu potrivit aici este refuzul unor copii de a merge la grădiniță sau la școală, generând adevărate tantrum-uri dacă sunt forțați; - ezitarea de a rămâne singur în casă sau în alte locuri, în absența unei persoane de atașament; - copilul refuză persistent să doarmă singur, fără persoana de atașament; pe parcursul nopții, copiii își fac loc în patul părinților; - copilul se agață de părinți, vor în brațe tot timpul sau stau foarte aproape de aceștia prin casă; - coșmarurile repetate ce au ca temă separarea; - copilul prezintă simptome somatice precum greață, vărsături, dureri de cap sau de stomac atunci când este separat de persoanele importante sau când anticipează acest lucru.

Atașamentul față de persoane importante, în special față de părinți este normal în perioada timpurie a dezvoltării copilului, de exemplu în jurul vârstei de 12 luni. Dacă însă aceste manifestări apar mai târziu, după vâsta de 1 an, este utilă o evaluare a nivelului de anxietate în situații de separare de către un psiholog, pentru a descoperi ce anume declanșează teama, și mai important de atât, ce pot face adulții pentru a liniști copilul, a-i oferi asigurare și a-i diminua în acest fel frica de separare. Adresând aceste lucruri din timp, anxietatea poate dispărea iar copilul se poate dezvolta într-un mod armonios.

În articolele viitoare: depresia la copii, tulburarea de spectru autist, tulburările alimentare.