top of page

Ziua Mondiala a Sanatatii Mintale 2017

  • Poza scriitorului: Psih. Teodora Tudor
    Psih. Teodora Tudor
  • 10 oct. 2017
  • 3 min de citit

Începând din anul 1992, când Federația Mondială pentru Sănătate Mintală a lansat această campanie, ziua de 10 Octombrie marchează în fiecare an Ziua Mondială a Sănătății Mintale (World Mental Health Day). În fiecare an, cu această ocazie, sunt abordate diferite teme ce țin de sănătatea mintală, cu scopul de a crește gradul de conștientizare a numărului de persoane afectate de tulburări mintale, precum și a simptomelor acestor tulburări, dar și de a crește gradul de prevenție a acestor boli.

Deși încă sub stigmatul „nebuniei”, sănătatea mintală (sau lipsa acesteia) a devenit în ultimii ani un subiect din ce în ce mai discutat în spațiul public, existând multe cazuri în care persoane publice au recurs la gesturi tragice pe fondul unei sănătăți mintale fragile. În acest sens, s-au organizat nenumărate campanii de conștientizare a importanței tratamentului psihologic și/sau psihiatric, care poate diminua în mod considerabil, dacă nu chiar elimina, simptome de tulburare care pot influența în mod negativ viața unui om. Așa cum spuneam, anual, cu această ocazie, o comisie de specialiști și cercetători în domeniul sănătății mintale stabilește direcția sau tema căreia îi este dedicată această zi. Anul acesta, în atenția tuturor este sănătatea mintală la locul de muncă. Ascunse uneori sub masca ambiției, a dorinței de a performa, a spiritului perfecționist sau chiar a dăruirii față de muncă, dependența de muncă, epuizarea psihică (sindromul burnout) și uneori chiar episoadele maniacale pot trece neobservate săptămâni, luni sau ani la rând, simptomele acestora accentuându-se odată cu trecerea timpului și ducând și la alte tulburări conexe precum boli somatice (ale corpului), tulburări de alimentație, depresie sau anxietate.

O mare parte din viața adulților se petrece la locul de muncă, și din acest motiv, acesta este unul dintre factorii foarte importanți în starea de bine generală a unei persoane. Din ce în ce mai mulți angajatori înțeleg importanța acestui factor și pun în aplicare măsuri care să contribuie la starea de bine și la sănătatea mintală a angajaților lor. Exemple de astfel de metode sunt pachetele și abonamentele la saloane de relaxare sau la săli de sport (pentru că se cunoaște deja efectul benefic al sportului asupra psihicului), acordarea de pauze de prânz de până la 2-3 ore, posibilitatea de a lucra de acasă sau din alt loc, punerea în aplicare a unor strategii interne de motivare a angajaților bazate pe încurajări și nu pe critici, oferirea de ședințe de coaching sau terapie individuală pentru cei care solicită și chiar cursuri de gestionare a stresului.

Un mediu de lucru negativ poate duce la probleme fizice și psihice, cum ar fi consumul de substanțe de risc, absenteismul sau lipsa productivității. De pildă, depresia și anxietatea sunt tulburări mintale comune ce impactează abilitatea unei persoane de a lucra și de a fi productivă. Conform Organizației Mondiale a Sănătății, la nivel global, mai mult de 300 de milioane de persoane suferă de depresie, și mai mult de 260 de milioane de persoane suferă de tulburări de anxietate. Aceste tulburări costă economia globală anual o sumă de un trilion (adică un miliard de miliarde) de dolari, din pricina productivității scăzute a angajaților aflați în suferință.

Pe de altă parte, un mediu de lucru mai prielnic nu doar că contribuie la sănătatea mintală a angajaților ci și la productivitatea lor, lucru care este, în final, benefic atât companiei, cât și celor care lucrează în acea companie.

Înțelegem astfel nu doar importanța sănătății mintale în economie, ci și importanța unui mediu de lucru potrivit asupra unei stări de bine a omului. Răspândind această înțelegere, putem contribui la dezvoltarea unor politici de muncă și de sănătate care să ajute oamenii în a fi mai sănătoși atât din punct de vedere fizic cât și din punct de vedere mintal. Pentru mai multe informații despre sănătatea mintală, puteți accesa website-urile organizațiilor de profil (World Health Organization, World Federation for Mental Health, Health and Human Rights Info , etc.)

 
 
 

Comentarii


Follow

  • Facebook

Contact

(+40)722616616

Address

Constanta, Romania

©2017 BY PSIHOLOG ANDREEA TEODORA TUDOR. PROUDLY CREATED WITH WIX.COM

bottom of page