top of page
Poza scriitoruluiPsih. Teodora Tudor

7 semne ca cineva sufera de anxietate

Anxietatea este o stare care se poate manifesta uneori fara ca persoana care sufera de anxietate sa isi dea seama. Exista insa o serie de simptome care pot indica prezenta acestei tulburari. Iata cateva dintre ele.


1. Evitarea. Mecanismul anxietatii face ca persoana sa simta nevoia sa paraseasca locul care îi creeaza nelinistea. De multe ori, aceasta poate anula în ultimul moment planurile facute, evitând astfel întâlnirile sociale, poate evita transportul în comun sau poate alege sa mearga doar în locuri fara prea multi oameni.

2. Schimbarea obiceiurilor alimentare. Persoanele care sufera de anxietate pot mânca mai mult sau mai putin decât o faceau în mod normal. În timp ce unii oameni îsi pierd pofta de mâncare din cauza anxietatii care le creeaza un „nod în stomac”, altii pot mânca mai mult, pentru a-si distrage atentia de la griji.

3. Simptome fizice. Desi aparent anxietatea este o tulburare ce tine de mintal, exista numeroase simptome fiziologice, cum ar fi un gât uscat sau gura uscata, senzatia de greata, transpiratii, nod în gât sau în stomac, durere de stomac sau chiar dureri de cap.

4. Dificultati de concentrare. Îngrijorarea constanta duce la aparitia problemelor de concentrare. Unii pot experimenta o „ceata mintala”, altii sunt distrasi foarte usor de la sarcinile pe care le au de îndeplinit de gândurile anxioase.

5. Dificultati legate de somn Grijile pot împiedica oamenii sa adoarma si sa le dea senzatia de epuizare. Multitudinea de gânduri care se învârt în capul persoanei cu anxietate îi tin acesteia mintea activa, fiind dificil ca aceasta sa poata adormi.

6. Schimbari în aspectul fizic. Fie ca este vorba despre o lipsa a interesului fata de propriul aspect fizic, fie ca este vorba despre un interes peste masura de crescut, o schimbare în obiceiurile zilnice poate indica prezenta anxietatii.

7. Nevoia de asigurare permanenta. Anxietatea este deseori legata de o dificultate de a lua decizii sau chiar de evitarea acestui proces. O persoana anxioasa poate avea nevoie de multe reasigurari din partea celorlalti si de ajutor în luarea deciziilor.


Daca ai identificat aceste simptome la tine sau la o persoana apropiata, nu ezita sa ma contactezi pentru a vedea cum te pot ajuta sa depasesti disconfortul cauzat de anxietate.




Daca observi aceste semne la tine sau la cineva cunoscut, contacteaza un specialist pentru o evaluare. În acest fel poti verifica nivelul de anxietate si poti primi ajutor în cazul în care acesta este foarte crescut.


bottom of page